De ce este importantă sănătatea dentară a copiilor?


Părinții își doresc întotdeauna tot ce este mai bun pentru copiii lor și, în mod firesc, vor dori ca aceștia să evite problemele cu care s-au confruntat ei când au crescut. În clinica Doctor Florea încercăm să creăm un mediu foarte sigur pentru pacienții noștri micuți, pentru a efectua vizitele regulate fără frică și pentru a urma corect sfaturile de prevenție dentară.  Este important să stabiliți o atitudine corectă față de sănătatea dentară de la o vârstă cât se poate de fragedă, astfel încât copiii dumneavoastră să beneficieze de o educație dentară eficientă, de mici.

Vom începe o serie de articole referitoare la pedodonție, iar în acesta vom dezvolta motivele pentru care este atât de important să aveți grijă de dinții copiilor de la o vârstă fragedă.


În primul rând, se vor forma obiceiuri bune, care să mențină sănătoasă dantura copilului și în viitor

Obiceiurile insuflate copiilor la o vârstă fragedă sunt de cele mai multe ori prezente mai târziu în viața de adult.  Prin urmare, dacă copiii dumneavoastră au obiceiul de a-și neglija dinții sau nu înțeleg concret de ce o dantură îngrijită este o dantură sănătoasă, atunci este probabil să continue această atitudine mai târziu în viață și, prin urmare, să se confrunte cu mai multe probleme.


Dinții de lapte au mai puțină protecție decât dinții de adult

Dinții de lapte sunt asemănători cu dinții de adult în sensul că au două straturi principale: smalț și dentină.

Smalțul este substanța foarte rezistentă care protejează dintele, urmat de stratul interior al dintelui, mai moale, numit dentină. Dentina nu este nici pe departe la fel de rezistentă și, de îndată ce caria ajunge în acest strat, se răspândește rapid. Smalțul poate avea o grosime de până la 2 mm într-un dinte adult, însă, din cauza diferenței de dimensiune dintre dinții adulți și cei de lapte, smalțul are o grosime de numai 0,5 - 1 mm în dinții de lapte. 

Deoarece dentina este și ea mai subțire, distanța până la nervul dentar este și ea mult mai scurtă.  Acest lucru înseamnă că bacteriile avansează mult mai repede către nerv și, de îndată ce ajung la nerv, au capacitatea de a provoca durere severă și produce infecție la rădăcina dintelui.  Prin urmare, dinții de lapte sunt mai predispuși la carii și infecții și trebuie îngrijiți cu atenție, iar la primele semne ale cariilor, să apelați medicul dentist pentru a rezolva cât se poate de timpuriu situația.

 


Evitarea intervențiilor chirurgicale

Unul dintre cele mai frecvente motive pentru care un copil trebuie să fie operat este pentru că dezvoltă complicații ale cariilor dentare. Ne facem griji referitor la teama de procedură pe care o pot avea copiii și la răspunsul lor ulterior. Acest lucru este cu atât mai important cu cât cariile dentare pot fi prevenite aproape în totalitate doar prin o îngrijire corectă a dinților și prin aplicarea sigilării dentare, fie pe dinții temporari la 3-4 ani sau pe dinții permanenți la 6-7 ani și 13-14 ani.

Partea bună este că la Clinica Doctor Florea, folosim laserul dentar și pentru copii, iar multe din procedurile făcute, nu necesită nici măcar anestezie locală.


Posibile probleme cu mâncatul

Dieta unui copil se va schimba inconștient, iar acesta se va strădui să vă spună că acest lucru se datorează durerii dentare. Acest lucru poate duce la o creștere mai slabă și la o posibilă malnutriție. De asemenea, este de la sine înțeles că, dacă un copil nu mănâncă bine, acest lucru poate avea implicații mai ample asupra somnului, stării generale și a sănătății.


Infecțiile dentare

O infecție dentară a unui dinte de lapte se poate extinde până la dintele permanent care încă nu a erupt și va avea un impact direct asupra lui. Acest lucru poate duce la dinți permanenți mai slabi, cu o decolorare excesivă și cu modificări estetice.

 

Dinții se pot strâmba

Scoaterea timpurie a dinților sau apariția cariilor la dinții permanenți neerupți pot duce la dezechilibre în cavitatea bucală, ceea ce va rezulta într-o schimbare a poziției de erupție a dinților permanenți. Acest lucru duce de cele mai multe ori la o aliniere greșită a dinților permanenți, fapt care va face ca dinții să aibă un aspect neatractiv, împreună cu alte complicații precum malocluzia dentară. Acest lucru poate afecta încrederea și bunăstarea unui copil și necesită tratament ortodontic, adică folosirea unui aparat dentar, pe termen lung pentru a putea corecta dantura.

 

După cum am văzut, există o mulțime de complicații ascunse ale sănătății dentare precare la copii.  Echipa Doctor Florea a tratat o mulțime de pacienți juniori cu probleme dentare care puteau fi prevenite.

Există o concepție comună, însă incorectă, conform căreia dinții de lapte nu au nevoie de la fel de multă îngrijire și atenție ca dinții permanent tocmai pentru că aceștia vor cădea și vor fi înlocuiți.  Cu toate acestea, așa cum am subliniat în acest articol, acest lucru este complet opusul, dinții temporari sunt mult mai sensibili decât dinții permanenți. Multe probleme ale dinților de lapte dezvoltă probleme asupra dinților permanenți, așa că cel mai bine este să dezvoltați obiceiuri bune din momentul apariției primului dinte!

 

La clinica Doctor Florea ne mândrim cu rezultatele excelente și cu încrederea pe care cei mici ne-o oferă la fiecare consult și fiecare tratament. Vă așteptăm la consultul periodic!

Programare rapidă